Ne luptam sa fim de succes, sa ne asiguram un confort mental si de ce nu si fizic. Sau mai bine zis, nu in ultimul rand fizic. Pai no, nu da bine sa te plangi, sa fii fragil. Traim intr-o lume care se misca mult prea repede. Uneori ne dor oasele si capul si ametim, dar tot nu ne lasam. Standarde inalte si " to do list" de sezon si de an. Cautam o scara si tot urcam. Dar oare vrem sa mai coboram in rapel? Avem si coarda de siguranta?
Vrem somn linistit cu respiratia data pe silent. Cautam siguranta si aprecierea celorlalti. Ne oglindim in ei. De fapt nu putem exista altfel. E filozofic, dar al naibii de adevarat. Urmam scoli inalte, citim si ne upgradam infomatia mai abitir ca versiunile de software. Trebuie sa zambim frumos si sa facem fata situatiei. Oricare ar fi ea. Ne punem un scut si pornim. Un scut stralucitor si binenteles atent slefuit inainte de fiecare lupta, pentru a nu se vedea urmele de sabie.
Dar exista un moment cand viteza cu care rulezi iti aduce lacrimi in ochi. Inchizi geamul si esti linistit. Oare?
Oare unde sunt franturile acelea de nebunie si poveste? La un bilet de avion distanta. Sau la o clipa? Nebunia aceea de te lasa fara aer si care iti scurcircuiteaza sinapsele? Suvoaiele de adrenalina care ineaca mintea-ti analitica..... Da....vreau clipele si orele astea, vreau sa imi arunc sacoul negru cat colo, sa zbor goala intr-o aripa.....
Oare trebuie sa fiu salvata pentru asta? Cum zicea Mister Blue Eyes... if I'll make there I'll make it anywhere.....
Am un scut asa de greu si uneori e obositor. Dar fraza " imi e bine asa " nu ma coafeaza. Ce putin nu acum..... Nu pot sa imi arunc listele dar pot lasa spatii libere... Nu pot renunta la caruselul asta supersonic....... dar pot sari din cand in cand... Este atat de bine! Nebunie si placeri simple vinovate! Atat!
0 comentarii:
Post a Comment