Collateral damage

Andre Gide a povestit undeva in scrierile sale, dupa cum spune Aurora Liiceanu, despre cei doi porumbei ce veneau la fereastra sa , pe pervaz, sa manance firimituri de paine. Dupa ceva vreme, brusc, pasarile au disparut si nu le-a mai pus firimituri . Dar intr-o zi acestea au aparut din nou. Vazandu-le s-a grabit sa le hraneasca, insa pasarile nici nu au dat atentie festinului gratis. Acestea nu au venit pentru firimituri ci pentru el. Si de aici si povestea "pasarile lui Gide" . Vii sa ma vezi pentru mine, pentru ca simti dorinta de a ma vedea.
Nevoia de celalalt, dorinta imposibila de a nu fi singur este incontrolabila. Dorim incluziune si topire, dorinta cu orice pret de prezenta celuilalt. Ne oglindim in ochii lui si cautam un evaluator pozitiv. Dar evaluarea pozitiva duce la obisnuinta si obisnuita la plictiseala. Si astfel cautam un alt "evaluator". Un evaluator pozitiv de fiecare data, binenteles. Cautam in fraze scurte si priviri atente.... fericirea. Fericirea prin muzica, mancare, experiente, indivizi. Prezente in vietile noastre. Prezente violete si fumurii, importante si efemere se topesc in noi. Unele MA topesc putin, ma metabolizeaza. Nu cred in psihologia sa ii zic " pozitiva" de tip american ... nu cred in cartile de autocunoastere si de automata pozitivizare. E bine din cand in cand sa te simti rau, sa iti pui intrebari, sa te lupti cu propriile tale contradictii si nonsensuri.
Evoluez in teoria multimilor si a lumilor mici , a lumilor incluse si asimilate, cu greselile si durerile asociate. Dar nu sunt o victima colaterala.... eu sunt eu si tu esti tu.... tangential lumile noastre se topesc.



Ii multumesc doamnei Aurora Liiceanu pentru lumile mici si hartile privirii.